ARTIZIA 0,075/0,020MG * 21DRJ ZENTIVA

Add your review

19 lei

SKU: 7938 Category:

Comandă ARTIZIA 0,075/0,020MG * 21DRJ ZENTIVA de la Farmacie Ieftina.

Profită reduceri și preț mic la ARTIZIA 0,075/0,020MG * 21DRJ ZENTIVA, numai la Farmacie Ieftina.

1. Ce este Artizia şi pentru ce se utilizeazăArtizia este o pilulă contraceptivă combinată orală. Fiecare drajeu conţine o cantitate mică din doi hormoni feminini diferiţi. Aceştia sunt gestoden (progestagen) şi etinilestradiol. Deoarece toate drajeurile din ambalaj conţin aceeaşi doză din combinaţia acestor hormoni, această pilulă este denumită contraceptiv oral combinat monofazic. Datorită conţinutului scăzut de hormoni, Artizia este considerat drept o pilulă contraceptivă orală cu concentraţie scăzută.Artizia este utilizată pentru prevenţia sarcinii. Când este utilizată conform recomandărilor, este foarte puţin probabil să deveniţi gravidă. 2. Ce trebuie să ştiţi înainte de a utiliza ArtiziaObservaţii generaleÎnainte de a începe să utilizați Artizia, trebuie să citiți informațiile despre cheagurile de sânge de la pct. 2. Este deosebit de important să citiți simptomele asociate prezenței unui cheag de sânge – vezi pct. 2 „Cheaguri de sânge”).Acest prospect descrie unele situaţii când ar trebui să întrerupeţi utilizarea pilulei sau situaţii în care siguranţa pilulei poate fi compromisă. În aceste cazuri, trebuie să evitaţi contactul sexual sau trebuie să utilizaţi altă metodă de contracepţie, nehormonală, de exemplu un prezervativ sau orice altă metodă de barieră. Nu utilizaţi metoda calendarului sau metoda de măsurare a temperaturii bazale. Aceste metode pot fi nesigure, deoarece pilula influenţează modificările uzuale în temperatură şi compoziţia mucusului cervical care apare în timpul ciclului menstrual. Artizia, la fel ca şi celelalte pilule contraceptive, nu protejează împotriva infecţiei cu HIV (SIDA) sau împotriva altor boli cu transmitere sexuală. Nu utilizaţi ArtiziaNu trebuie să utilizați Artizia dacă aveți vreuna dintre afecțiunile enumerate mai jos. Dacă aveți vreuna dintre afecțiunile enumerate mai jos, trebuie să-i spuneți medicului dumneavoastră. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră ce alte forme de contracepție ar fi mai adecvate. • Dacă sunteţi alergică la etinilestradiol sau gestoden sau la oricare dintre celelalte componente ale Artizia (enumerate la punctul 6). • Dacă aveţi (sau aţi avut vreodată) un cheag de sânge într-un vas de sânge de la nivelul picioarelor (tromboză venoasă profundă, TVP), al plămânilor (embolie pulmonară, EP) sau al altor organe; • Dacă știți că aveți o tulburare care afectează coagularea – de exemplu, deficit de proteina C, deficit de proteina S, deficit de antitrombină III, factor V Leiden sau anticorpi antifosfolipidici; • Dacă aveţi nevoie de o operație sau dacă sunteţi imobilizată pentru o perioadă lungă de timp (vezi pct. „Cheaguri de sânge””); • Dacă aţi avut vreodată un atac de cord sau un atac cerebral;• Dacă aveți (sau ați avut vreodată) angină pectorală (o afecțiune care cauzează durere severă în piept și care poate fi primul semn al unui atac de cord) sau atac ischemic tranzitor (AIT – simptome temporare de atac cerebral); • Dacă aveţi aveți oricare dintre următoarele afecțiuni care pot determina creșterea riscului de apariţie a cheagurilor la nivelul arterelor: • diabet zaharat sever, cu deteriorarea vaselor de sânge• dacă aveţi tensiune arterială foarte crescută• dacă aveţi o concentraţie foarte mare de grăsimi în sânge (colesterol sau trigliceride)• o afecțiune cunoscută drept hiperhomocisteinemie• dacă aveţi (sau aţi avut vreodată) un tip de migrenă numit „migrenă cu aură””;• Dacă suferiţi sau aţi suferit vreodată de pancreatită (inflamarea pancreasului) asociată cu o concentraţie plasmatică ridicată a lipidelor sangvine. • Dacă aveţi icter sau altă boală hepatică serioasă.• Dacă aveţi sau aţi avut vreodată o tumoră care poate să fi fost influenţată de hormonii sexuali (de exemplu la sân sau organele sexuale). • Dacă aveţi sau aţi avut vreodată o tumoră hepatică benignă sau malignă.• Dacă aveţi sângerări vaginale de origine necunoscută.• Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că puteţi fi gravidă.Dacă apar unul din aceste simptome sau una din aceste tulburări pentru prima oară în timpul utilizării pilulei, întrerupeţi imediat administrarea şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Între timp, utilizaţi metode contraceptive nehormonale. Atenţionări şi precauţiiCând trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră?Solicitați asistență medicală de urgență- dacă observați semne posibile ale unui cheag de sânge, ceea ce poate însemna că a apărut un cheag de sânge la nivelul piciorului (adică tromboză venoasă profundă), un cheag de sânge la nivelul plămânului (adică embolie pulmonară), un atac de cord sau un atac cerebral (vezi pct. „Cheag de sânge” de mai jos. Pentru o descriere a simptomelor acestor reacții adverse grave vă rugăm să consultați „Cum recunosc apariția unui cheag de sânge”. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă următoarele afecţiuni sunt valabile în cazul dumneavoastră. De asemenea, dacă în timp ce utilizaţi Artizia apare afecţiunea sau se agravează, trebuie să îi spuneţi medicului dumneavoastră. • dacă aveţi boală Crohn sau colită ulcerativă (boală inflamatorie intestinală cronică);• dacă aveţi lupus eritematos sistemic (LES – o boală care afectează sistemul dumneavoastră natural de apărare); • dacă aveţi sindrom hemolitic uremic (SHU – o tulburare de coagulare a sângelui care provoacă insuficienţă renală); • dacă aveţi „anemie cu celule în seceră”” (o boală moştenită, a globulelor roşii din sânge);• dacă aveţi concentraţii crescute de acizi graşi în sânge (hipertrigliceridemie) sau istoric în familie pentru această afecţiune. Hipertrigliceridemia a fost asociată cu un risc crescut de apariție a pancreatitei (inflamația pancreasului); • dacă aveţi nevoie de o operație sau dacă sunteţi imobilizată pentru o perioadă lungă de timp (vezi pct. 2 „Cheaguri de sânge”); • dacă tocmai ați născut, aveți risc crescut de apariție a cheagurilor de sânge. Trebuie să întrebați medicul cât de curând după naștere puteți începe să luați Artizia; • dacă aveți o inflamație la nivelul venelor de sub piele (tromboflebită superficială);• dacă aveți varice.- dacă suferiţi de epilepsie- dacă oricare din rudele apropiate a avut cancer la sân- dacă aveţi tulburări hepatice sau biliare- dacă aveţi sau aţi avut tulburări care au apărut pentru prima dată sau s-au agravat în timpul sarcinii sau în timpul utilizării anterioare a hormonilor sexuali (de exemplu orice tulburare a auzului, orice afectare a metabolismului pigmentului sanguin numită porfirie, o tulburare cutanată veziculară numită herpes de gestaţie, o tulburare nervoasă numită afecţiune St. Vitus – coreea Sydenham) – dacă aveţi sau aţi avut cloasma (pete gălbui – brune pe piele, în special pe faţă), iar în acest caz – evitaţi expunerea la soare sau la radiaţii ultraviolete – dacă aveţi o formă ereditară de angioedem; estrogenii administraţi pot provoca semne de angioedem. Dacă apar semne de angioedem, cum ar fi umflarea feţei, a limbii şi/sau a faringelui şi/sau probleme de înghiţire sau erupţie cu probleme respiratorii, trebuie să contactaţi imediat medicul dumneavoastră. CHEAGURI DE SÂNGEUtilizarea unui contraceptiv hormonal combinat cum este Artizia determină creșterea riscului de apariție a unui cheag de sânge, comparativ cu situația în care nu utilizați niciun astfel de contraceptiv. În cazuri rare, un cheag de sânge poate bloca vasele de sânge și poate cauza probleme grave.Cheagurile de sânge pot să apară- la nivelul venelor (ceea ce se numește „tromboză venoasă”, „tromboembolism venos” sau TEV) – la nivelul arterelor (ceea ce se numește „tromboză arterială”, „tromboembolism arterial” sau TEA). După apariția unui cheag de sânge, recuperarea nu este întotdeauna completă. Rar, pot exista efecte grave, de durată sau, foarte rar, acestea pot pune viaţa în pericol. Este important să rețineți că riscul general al unui cheag de sânge cu efecte dăunătoare din cauza Artizia este mic.Ce se poate întâmpla dacă se formează un cheag de sânge la nivelul unei vene?• Utilizarea contraceptivelor hormonale combinate a fost asociată cu o creștere a riscului de apariție a cheagurilor de sânge la nivelul unei vene (tromboză venoasă). Totuși, aceste reacţii adverse sunt rare. Cel mai frecvent, acestea apar în primul an de utilizare a unui contraceptiv hormonal combinat. • Dacă se formează un cheag de sânge la nivelul unei vene a piciorului sau a labei piciorului, aceasta poate cauza tromboză venoasă profundă (TVP). • Dacă un cheag de sânge se deplasează de la nivelul piciorului și se blochează la nivelul plămânului, acesta poate cauza o embolie pulmonară. • Foarte rar, un cheag se poate forma pe o venă de la nivelul altui organ, cum este ochiul (tromboză venoasă retiniană). Când este cel mai crescut riscul de apariție a unui cheag de sânge la nivelul unei vene?Riscul de apariţie a unui cheag de sânge la nivelul unei vene este cel mai crescut în timpul primului an de utilizare a contraceptivului hormonal combinat pentru prima dată. De asemenea, riscul poate fi crescut dacă începeți să luați un contraceptiv hormonal combinat (același medicament sau un medicament diferit) după o pauză de 4 săptămâni sau mai mult. După primul an, riscul scade, dar este întotdeauna uşor mai crescut decât dacă nu ați utiliza un contraceptiv hormonal combinat. Când încetați utilizarea Artizia, riscul de apariție a unui cheag de sânge revine la normal în decurs de câteva săptămâni. Care este riscul de apariție a unui cheag de sânge?Riscul depinde de riscul dumneavoastră natural de TEV și de tipul de contraceptiv hormonal combinat pe care îl luați. Riscul general de apariție a unui cheag de sânge la nivelul piciorului sau plămânului (TVP sau EP) asociat cu utilizarea Artizia este mic. – Din 10000 femei care nu utilizează niciun contraceptiv hormonal combinat şi nu sunt gravide, la aproximativ 2 femei va apărea un cheag de sânge în decurs de un an. – Din 10000 femei care utilizează un contraceptiv hormonal combinat care conține levonorgestrel sau noretisteron sau norgestimat, la aproximativ 5-7 femei va apărea un cheag de sânge în decurs de un an. – Din 10000 femei care utilizează un contraceptiv hormonal combinat care conține gestoden, cum este Artizia, la aproximativ 9 până la 12 femei va apărea un cheag de sânge în decurs de un an. – Riscul de apariţie a unui cheag de sânge va fi diferit în funcţie de istoricul dumneavoastră medical Factori care determină creșterea riscului de apariție a unui cheag de sânge la nivelul unei veneRiscul de apariție a unui cheag de sânge la nivelul unei vene la utilizarea Artizia este mic, însă unele afecțiuni determină creșterea acestui risc. Riscul dumneavoastră este mai crescut: • dacă sunteți supraponderală (indice de masă corporală sau IMC peste 30 kg/m2);• dacă una dintre rudele dumneavoastră apropiate a avut un cheag de sânge la nivelul piciorului, al plămânului sau al altui organ, la o vârstă tânără (la o vârstă mai mică de 50 ani). În acest caz ați putea avea o tulburare ereditară de coagulare a sângelui; • dacă trebuie să vi se efectueze o operație sau dacă sunteţi imobilizată o perioadă mai lungă de timp din cauza unei vătămări sau a unei boli, sau dacă trebuie să staţi cu piciorul în ghips. Este posibil ca utilizarea Artizia să trebuiască oprită cu câteva săptămâni înaintea operației și cât timp sunteți mai puțin mobilă. Dacă este necesar să opriți utilizarea Artizia, întrebați medicul când o puteți relua. • pe măsură ce înaintați în vârstă (în special după vârsta de aproximativ 35 ani);• dacă ați născut cu mai puțin de câteva săptămâni înainteRiscul de apariție a unui cheag de sânge crește dacă aveți mai multe afecțiuni. Călătoria cu avionul (> 4 ore) poate determina creșterea temporară a riscului de apariție a unui cheag de sânge, în special dacă aveți și unii dintre ceilalți factori de risc enumerați. Este important să îi spuneți medicului dacă aveți vreuna dintre aceste afecțiuni, chiar dacă nu sunteți sigură. Medicul dumneavoastră poate decide că trebuie întreruptă utilizarea Artizia. Dacă se modifică vreuna dintre afecțiunile de mai sus în timpul utilizării Artizia, de exemplu dacă apare tromboză, fără o cauză cunoscută, la o rudă apropiată sau dacă luați mult în greutate, spuneţi medicului dumneavoastră. CHEAGURI DE SÂNGE LA NIVELUL UNEI ARTERECe se poate întâmpla dacă se formează un cheag de sânge la nivelul unei artere?La fel ca un cheag de sânge la nivelul unei vene, un cheag de sânge la nivelul unei artere poate cauza probleme grave. De exemplu, poate cauza un atac de cord sau un atac cerebral. Factori care determină creșterea riscului de apariție a unui cheag de sânge la nivelul unei artereEste important să rețineți că riscul de atac de cord sau atac cerebral la utilizarea Artizia este foarte mic, dar poate crește: • odată cu înaintarea în vârstă (după aproximativ 35 ani);• dacă fumaţi. Când utilizați un contraceptiv hormonal combinat cum este Artizia, se recomandă să renunțați la fumat. Dacă nu puteți renunța la fumat și aveți vârsta peste 35 ani, medicul vă poate recomanda să utilizați un alt tip de contraceptiv; • dacă sunteţi supraponderală;• dacă aveți tensiune arterială crescută;• dacă o rudă apropiată are un atac de cord sau atac cerebral la o vârstă tânără (la mai puțin de aproximativ 50 ani). În acest caz ați putea avea și un risc crescut de atac de cord sau atac cerebral; • dacă dumneavoastră sau o rudă apropiată aveţi o concentraţie crescută de grăsimi în sânge (colesterol sau trigliceride); • dacă aveți migrene, în special migrene cu aură;• dacă aveţi o problemă la inimă (afecțiune valvulară, tulburare de ritm numită fibrilație atrială)• dacă aveţi diabet zaharat.Dacă suferiți de una dintre aceste afecțiuni sau vreuna dintre acestea este deosebit de severă, riscul de apariție a unui cheag de sânge poate fi și mai crescut.Dacă se modifică vreuna dintre afecțiunile de mai sus în timpul utilizării Artizia, de exemplu dacă începeți să fumați, dacă apare tromboză, fără o cauză cunoscută, la o rudă apropiată sau dacă luați mult în greutate, spuneţi medicului dumneavoastră. Pilula şi cancerulCancerul mamar a fost diagnosticat oarecum mai frecvent la femeile care utilizează pilula, faţă de femeile de aceeaşi vârstă care nu o utilizează. Această creştere uşoară a numărului de cazuri diagnosticate de cancer mamar dispare treptat în următorii 10 ani de la întreruperea administrării pilulei. Nu se ştie dacă acest risc este cauzat de pilulă. Rezultatele se pot datora faptului că aceste femei au fost examinate mult mai des, cancerul fiind astfel diagnosticat mai devreme. Au fost observate tumori hepatice benigne şi chiar mai rar tumori maligne în cazuri individuale de femei care utilizează pilula. Aceste tumori pot determina hemoragii interne. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi dureri abdominale acute. Cel mai important factor de risc pentru cancerul cervical este infecţia persistentă cu papiloma virus la om (HPV). Unele studii epidemiologice au prezentat indicii că acest risc crescut poate fi sporit de administrarea pe termen lung a contraceptivelor orale combinate. Nu se ştie precis dacă acest risc crescut este determinat de pilulă, deoarece se poate datora efectelor altor factori (de exemăplu examinarea preventivă periodică a cervixului uterin şi comportamentul sexual, inclusiv utilizarea contraceptivelor de barieră). Artizia împreună cu alte medicamenteVă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Aceste medicamente pot influenţa eficienţa pilulei.Aceste medicamente includ medicaţie antiepileptică (de exemplu primidonă, fenitoină, barbiturice, carbamazepină, oxcarbazepină, topiramat şi felbamat), medicamente antituberculoase (de exemplu rifampicina, rifabutina) şi medicamente utilizate în terapia infecţiei cu HIV (de exemplu. ritonavir, nevirapină), antibiotice (ex. peniciline, tetracicline, griseofulvina) utilizate pentru tratamentul altor boli infecţioase şi substanţele conţinute în preparate care conţin preparate care conţin Hypericum perforatum (sunătoare) (utilizate în terapia depresiei). Pilula poate, de asemenea, influenţa efectul altor medicamente (de exemplu medicamente care conţin ciclosporină sau antiepilepticul lamotrigină). Utilizarea Artizia cu alimente şi băuturiÎnghiţiţi fiecare pilulă întreagă, cu o mică cantitate de apă.Sarcina, alăptarea şi fertilitateaAdresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Nu trebuie să utilizaţi Artizia dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă. Dacă suspicionaţi că sunteţi gravidă în timp ce luaţi Artizia, trebuie să contactaţi medicul imediat. Utilizarea Artizia în timpul alăptării nu este recomandată. Dacă doriţi să utilizaţi pilula în timpul alăptării, consultaţi medicul dumneavoastră. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorNu a fost observată nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce autovehicule şi de a folosi utilaje. Artizia conţine lactoză monohidrat şi sucroză. Dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveţi intoleranţă la unele zaharuri, contactaţi medicul dumneavoastră înainte să luaţi acest medicament. 3. Cum să utilizaţi ArtiziaUtilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigură. Cum şi când să utilizaţi Artizia?Când sunt utilizate corect, contraceptivele orale combinate prezintă pierderea contracepţiei de aproximativ 1% pe an. Dacă uitaţi să utilizaţi un drajeu sau le utilizaţi incorect, rata de eşec poate fi mai ridicată. O cutie de Artizia conţine 21 de drajeuri. Fiecare drajeu este marcat cu ziua săptămânii în care trebuie folosit. Încercaţi să luaţi pilula la aceeaşi oră în fiecare zi, de exemplu după micul dejun. Trebuie să luaţi 21 de drajeuri în 21 de zile (un drajeu în fiecare zi) şi în următoarele 7 zile nu veţi utiliza Artizia. În aceste 7 zile, poate apărea menstruaţia (sângerarea de întrerupere). Va începe, de obicei, la 2-3 zile după ultima utilizare a Artizia. Începeţi să luaţi următoarea cutie în a 8 a zi, indiferent dacă sângerarea continuă sau nu. Aceasta înseamnă că veţi începe o cutie nouă în aceeaşi zi a săptămânii şi, similar, sângerarea de întrerupere va apărea în aceleaşi zile în fiecare lună. Utilizarea primei cutii de ArtiziaÎn cazul în care nu aţi utilizat contracepţie hormonală în luna anterioarăÎncepeţi utilizarea Artizia în prima zi a ciclului, adică în prima zi de sângerare menstruală. Începeţi cu o pilulă marcată cu ziua corectă din săptămână. De exemplu, dacă ciclul dumneavoastră începe miercuri, începeţi cu pilula marcată „Mi“. După ce aţi luat prima pilulă, luaţi o pilulă în fiecare zi urmând direcţia săgeţilor, până aţi terminat toate cele 21 de pilule din cutie. Astfel, Artizia funcţionează imediat şi nu este nevoie de altă metodă contraceptivă. Puteţi, de asemenea, să începeţi să utilizaţi Artizia între zilele 2 şi 5 ale ciclului, dar în acest caz trebuie să folosiţi o metodă contraceptivă suplimentară (metodă de barieră) în primele 7 zile ale primului ciclu. Trecerea de la o altă pilulă combinată sau plasturi contraceptivi adeziviPuteţi începe utilizarea Artizia în ziua imediat următoare după ce aţi luat ultima pilulă din cutia anterioară (aceasta înseamnă că nu va fi un interval fără utilizare de comprimate). Dacă cutia anterioară a conţinut comprimate inactive, puteţi începe utilizarea Artizia în ziua următoare după ce aţi luat ultimul drajeu activ (dacă nu sunteţi sigură care comprimate sunt active, puteţi întreba medicul dumneavoastră sau farmacistul). Puteţi începe utilizarea comprimatelor chiar mai târziu, dar nu mai târziu de ziua care urmează intervalului fără utilizarea pilulei anterioare (sau după utilizarea ultimului drajeu inactiv al pilulei anterioare). Dacă aţi utilizat plasturele contraceptiv adeziv înainte, trebuie să începeţi să utilizaţi Artizia în ziua în care înlăturaţi plasturele adeziv dar nu mai târziu decât ziua în care ar fi trebuit să efectuaţi următoarea aplicaţie. Dacă respectaţi aceste reguli, nu trebuie să folosiţi alte metode contraceptive suplimentare.Trecerea de la o pilulă care conţine numai progestagen (minipilule)Puteţi întrerupe minipilulele în orice moment şi puteţi utiliza primul drajeu Artizia la aceeaşi oră în ziua următoare. Totuşi, dacă aveţi contacte sexuale, utilizaţi în timpul primelor 7 zile o metodă contraceptivă suplimentară (metodă de barieră). Dacă treceţi de la injecţii, implanturi sau sisteme cu eliberare intrauterină de progestagen (SIU)Începeţi administrarea Artizia în momentul în care trebuia făcută următoarea injecţie sau în ziua în care este îndepărtat implantul sau sistemul. Totuşi, dacă aveţi contacte sexuale, utilizaţi în timpul primelor 7 zile o metodă contraceptivă suplimentară (metodă de barieră). După naştereDacă aţi născut recent, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să amânaţi utilizarea Artizia până la prima menstruaţie normală. Uneori este posibil să începeţi utilizarea mai devreme. Consultaţi medicul dumneavoastră. Dacă alăptaţi şi doriţi să utilizaţi Artizia, trebuie să discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră.După un avort spontan sau un avort indus în mod artificialConsultaţi medicul dumneavoastră.Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din ArtiziaNu s-au raportat afectări grave ale stării de sănătate dacă s-a utilizat mai mult de un drajeu de Artizia odată. Dacă aţi utilizat mai multe comprimate odată puteţi prezenta greaţă, vărsături sau sângerări vaginale. Dacă aţi aflat că un copil a luat Artizia, adresaţi-vă medicului. Dacă uitaţi să utilizaţi Artizia dacă au trecut mai puţin de 12 ore de la ora la care trebuia să utilizaţi pilula, eficacitatea pilulei se menţine. Utilizaţi drajeul imediat ce vă aduceţi aminte şi utilizaţi următorul drajeu la ora obişnuită. dacă au trecut mai mult de 12 ore de la ora la care trebuia să utilizaţi drajeul, eficacitatea drajeului poate fi compromisă. Cu cât aţi omis mai multe drajeuri consecutiv, cu atât riscul de compromitere a efectului contraceptiv este mai crescut. Riscul de a deveni gravidă este crescut în special dacă omiteţi un drajeu la începutul sau sfârşitul cutiei. De aceea, trebuie să respectaţi regulile următoare. Mai mult de un drajeu omisConsultaţi medicul dumneavoastră.1 drajeu omis în săptămâna 1 Utilizaţi drajeul imediat ce realizaţi omisiunea (chiar dacă înseamnă utilizarea a două drajeuri simultan) şi utilizaţi comprimatele următoare la ora obişnuită. În următoarele 7 zile, utilizaţi metode contraceptive suplimentare (metode contraceptive de barieră). Dacă aţi avut contact sexual în săptămâna anterioară omiterii drajeului, există posibilitatea să deveniţi gravidă. Anunţaţi imediat medicul dumneavoastră. 1 drajeu omis în săptămâna 2Utilizaţi un drajeu imediat ce realizaţi omisiunea (chiar dacă înseamnă utilizarea a două drajeuri simultan) şi utilizaţi drajeul următor la ora obişnuită. Eficienţa pilulelor rămâne intactă şi nu aveţi nevoie de metode contraceptive suplimentare. 1 drajeu omis în săptămâna 3Puteţi alege una din posibilităţile următoare fără a fi nevoie să utilizaţi metode contraceptive suplimentare. Utilizaţi un drajeu imediat ce realizaţi omisiunea (chiar dacă înseamnă utilizarea a două drajeuri simultan) şi utilizaţi drajeul următor la ora obişnuită. Începeţi să utilizaţi cutia următoare imediat după folosirea ultimului drajeu din cutia curentă, astfel încât să nu fie nici o pauză între cutii. Sângerarea de întrerupere poate apare numai după utilizarea celei de-a doua cutii, însă există posibilitatea unor sângerări uşoare sau a unor sângerări intre menstruaţii pe durata administrării drajeurilor.sau Întrerupeţi utilizarea drajeurilor din cutia curentă şi începeţi 7 zile fără să folosiţi nici un drajeu.Trebuie să ţineţi cont de asemenea de ziua în care aţi omis drajeul. Apoi, va trebui să continuaţi utilizarea drajeurilor din următoarea cutie. Dacă alegeţi această metodă, puteţi începe să folosiţi următoarea cutie în aceeaşi zi ca de obicei. Dacă aţi omis utilizarea drajeurilor din cutie şi nu aţi avut sângerare menstruală, puteţi fi gravidă.Adresaţi-vă medicului înainte de începerea unei cutii noi.Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă manifestați orice reacții adverse, în special dacă sunt severe și persistente sau dacă apare o modificare a stării de sănătate care credeți că se poate datora Artizia, vă rugăm să discutați cu medicul dumneavoastră. Toate femeile care iau contraceptive hormonale combinate prezintă un risc crescut de apariție a cheagurilor de sânge la nivelul venelor (tromboembolism venos (TEV)) sau a cheagurilor de sânge la nivelul arterelor (tromboembolism arterial (TEA)). Pentru informații mai detaliate privind diferitele riscuri asociate cu utilizarea de contraceptive hormonale combinate, vezi pct. 2 „Ce trebuie să știți înainte să utilizați Artizia”. Alte reacţii adverse posibileUrmătoarele reacţii adverse au fost descrise de utilizatoarele combinaţiei etinilestradiol şi gestoden, deşi acestea nu sunt determinate neapărat de pilulă. Frecvente: creştere în greutate, dureri de cap, greaţă, durere abdominală, tensiune la nivelul sânilor, dureri la nivelul sânilor, dispoziţie depresivă, modificări de dispoziţie Mai puţin frecvente: migrenă, vărsături, diaree, erupţie trecătoare pe piele, urticarie, retenţie de fluide în organism, mărire a sânilor, libido scăzut, valori crescute de lipide în sânge. Rare: cheaguri de sânge cu efecte dăunătoare, la nivelul unei vene sau al unei artere, de exemplu: la nivelul unui picior sau al labei piciorului (adică TVP), la nivelul plămânului (adică EP), atac de cord, atac cerebral, mini-atac cerebral sau simptome temporare similare atacului cerebral, cunoscute ca atac ischemic tranzitor (AIT),cheaguri de sânge la nivelul ficatului, stomacului/intestinului, rinichilor sau ochiului.( Probabilitatea de apariție a unui cheag de sânge este mai crescută dacă aveți orice alte afecțiuni care determină creșterea acestui risc – vezi pct. 2 pentru informații suplimentare privind afecțiunile care determină creșterea riscului de apariție a cheagurilor de sânge și simptomele unui cheag de sânge),scădere în greutate, eritem nodos, eritem polimorf, intoleranţă la lentilele de contact, reacţii de hipersensibilitate, secreţii vaginale, secreţii mamare, libido crescut, prezenţa unor calculi biliari în vezica biliară. Foarte rare: inflamarea pancreasuluiLa femeile cu angioedem ereditar, estrogenii administraţi pot provoca semne de angioedem (vezi pct. “2. Ce trebuie să ştiţi înainte de a utiliza Artizia“)Raportarea reacţiilor adverseDacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.5. Cum se păstrează ArtiziaNu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A nu se păstra la temperaturi peste 30 °C.Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţiiCe conţine ArtiziaSubstanţele active sunt 0,075 mg gestoden şi 0,020 mg etinilestradiol.Celelalte componente sunt: edetat de sodiu şi calciu, lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă 25, stearat de magneziu, zaharoză, povidonă 90 F, macrogol 6000, carbonat de calciu, talc, ceară (montan glicol). Cum arată Artizia şi conţinutul ambalajuluiDrajeu biconvex, rotund şi lucios, de culoare albă.Mărimi ambalaj 21 drajeuri sau 3 x 21 drajeuri. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

ZENTIVA

No more offers for this product!

19 lei

Vândut de
Add to wishlistAdded to wishlistRemoved from wishlist 0
ARTIZIA 0,075/0,020MG * 21DRJ ZENTIVA
ARTIZIA 0,075/0,020MG * 21DRJ ZENTIVA